Andrei Daniel Gheorghe

Mulțumesc, domnule președinte.

Da, deja este obișnuință aici, în Parlamentul României, să vedem cum orice act normativ care vizează reparații morale sau materiale cu privire la cei care au suferit în timpul regimului comunist sau care vizează păstrarea memoriei antitotalitare și anticomuniste românești să fie, așa, dat la lada de gunoi. Nu este nici primul, nici ultimul act normativ pe care îl vedem, așa, pur și simplu, respins în fugă de comisiile Parlamentului și, în perspectivă, mâine, probabil, și de plen.

Este o reparație absolut simplă. Ne referim la persoanele persecutate politic după 6 martie 1945, când se instaurează primul guvern comunist în România, impus de regimul bolșevic de la Moscova, ne referim la persoanele deportate în străinătate și la prizonierii de război.

Iar toate aceste categorii eu cred și noi, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, considerăm că merită să beneficieze de această minimă și măruntă reparație cu privire la scutirea lor de taxele locale.

Nu înțeleg de ce există atâta reticență. Și oare – stau și mă întreb – există cumva aici, în Parlamentul României, oameni care au nostalgii, să spunem, totalitare? Sau cărora le este dor de anii ʼ50, anii represiunii comuniste? Sau care vor să ascundă sub preș ceea ce a însemnat tragedia celor 40 de ani de dictatură comunistă? Sau care nu vor să vorbească despre sutele de mii de ostași români deportați în Uniunea Sovietică sau despre membrii comunităților minoritare strămutați din România după 1944?

Observ că, așa, încercăm să ascundem adevărul istoric, încercăm să minimalizăm efectele unui regim totalitar, criminal, comunist.

Nu degeaba... chiar situația veteranilor de război a fost una...