Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2019
procedural · adoptat tacit
Petru Andea
secretar de stat în Ministerul Educației Naționale
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 11–16 martie a.c 16–17
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Proiectul de lege vizează generalizarea învățământului obligatoriu la nivel de 15 ani, generalizare treptată, până în anul 2030. Se obține prin includerea în învățământul obligatoriu a ultimelor două clase, ca să spun așa, de la grădiniță, grupa mijlocie, grupa mare și clasele a XI-a și a XII-a de liceu.
Noi susținem, Guvernul susține forma adoptată de comisiile de specialitate ale Parlamentului, mă refer la Comisia de învățământ, știință, și Comisia de constituționalitate, care au adoptat forma revizuită în urma reexaminării așa cum a adoptat-o Camera Deputaților. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.