Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Allen Coliban
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Principalele intervenții legislative ale acestui proiect se referă la prorogarea până în anul 2019 a obligativității plății taxei de 80 de lei/tonă încasate pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare, diminuarea de la 100 de lei/tonă la 50 de lei/tonă a contribuției datorate de unitățile administrativ-teritoriale sau de subdiviziuni ale acestora în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere, precum și majorarea de la 5 la 10% a procentului asigurat din Fondul pentru mediu pentru cheltuielile curente și de capital ale Administrației Fondului.
Cele două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport comun de admitere, cu amendamente respinse, care se găsesc în anexă.
Raportul comun de admitere, cu amendamentele respinse, și proiectul de lege sunt supuse spre adoptare și dezbatere plenului Senatului.
Legea este din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.