Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Gabriela Crețu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. De fapt, rugămintea este către dumneavoastră. Am votat, stimați colegi, un calup de patru acorduri-cadru de parteneriat și cooperare semnate între Uniunea Europeană și statele membre cu terțe părți. Aceste ratificări nu sunt acte formale, pentru că, așa cum
domnul ministru Podgorean tocmai ne-a spus, ele conțin principii comerciale, de securitate _et cetera_ .
Aș avea rugămintea către dumneavoastră, domnule președinte, ca Biroul permanent să ia în considerare o procedură internă de repartizare a acestor legi de ratificare la comisii, pentru că este un anumit aleatoriu. Prima dintre ele s-a dus la administrație publică, la Comisia pentru administrație publică și... administrarea teritoriului, mă iertați, așa... merg la Comisia juridică... Firesc ar fi să meargă, în cooperare, la Comisia pentru afaceri europene, cu Comisia pentru politică externă, dar cu aviz pe conținut de la comisiile care sunt implicate în textul acordului respectiv.
Deci este numai o propunere procedurală, nu are legătură cu votarea efectivă a acestor legi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.