Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Tánczos Barna
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
A avut loc o dezbatere foarte interesantă în comisie pe această temă și salut inițiativele venite din partea colegilor. A fost o dezbatere care nu a ținut cont de apartenență politică.
Într-adevăr, sunt câteva rezerve față de implementarea acestui proiect de lege, dar un lucru este cert: se face o diferențiere foarte clară între producător și revânzător, între producător și comerciant și, prin acest proiect de lege, eu sper să reușim să facem această diferențiere și în practică: în piețe, în acele locuri unde trebuie să aibă acces atât producătorii, cât și comercianții, dar trebuie să aibă abordări și tratament diferite. Producătorul trebuie să-și aibă locul bine stabilit în piață și cel care face revânzare, face comerț cu produse agricole să aibă o activitate definită în acest sens, înregistrată în acest sens și impozitată în acest sens. Pentru că, în momentul de față, în fiecare piață din țara asta găsim comercianți care fac venituri de zeci de mii de lei pe lună, poate de sute de mii de lei pe lună, vând, începând din aprilie până în decembrie, începând de la salată până la pepeni și vinete, toate produsele agricole, nu sunt producători agricoli sau sunt producători agricoli pe jumătate de hectar și sunt tratați la fel ca cel care vine și vinde oul la colț de stradă.
Sper ca, odată cu implementarea acestui proiect de lege, lucrurile să intre în normal și producătorii să fie producători, comercianții comercianți și să fie tratați ca atare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.