Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2015
procedural · respins
Georgică Severin
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Această ordonanță a avut un caracter mai delicat, în sensul în care ea, alături de ceea ce a vorbit domnul secretar de stat, și anume facilitarea trecerii la frecvența digitală, a avut și o a doua parte, referitoare la un ajutor de stat acordat televiziunilor.
În acest context, Comisia pentru cultură, deși a primit avize favorabile pentru ordonanță de la Comisia pentru drepturile omului și de la Comisia pentru buget, finanțe, a analizat cu atenție cele două părți ale ordonanței.
Referitor la aspectul la care s-a referit domnul secretar de stat, și anume trecerea la digital, comisia nu a avut absolut nimic de comentat. Era normal, din cauza întârzierii, am fi fost în situația în care extrem de mulți emițători ar fi fost puși în situația să nu mai poată emite.
Referitor la partea a doua, ajutorul de stat propus către o serie de televiziuni, mai mulți membri ai comisiei au opinat că schema de ajutor de stat introdusă prin ordonanța de urgență supusă dezbaterii, pe lângă faptul că nu are nicio legătură cu măsurile pentru asigurarea tranziției de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră, poate crea o inegalitate de tratament între posturile de televiziune publice sau private și, totodată, premisele unei interferențe a statului în independența editorială a acestor posturi de televiziune și libertatea de expresie a oricărui demers jurnalistic.
Ca urmare, comisia a formulat un amendament de abrogare în totalitate a titlului II al Ordonanței de urgență nr. 18/2015. Amendamentul a fost votat în unanimitate de membrii comisiei prezenți, este de competența decizională a Senatului și se regăsește în anexa la prezentul raport.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură și media a hotărât, cu unanimitatea voturilor senatorilor prezenți, să adopte raport de admitere, cu un amendament.
Comisia pentru cultură și media supune plenului Senatului spre dezbatere raportul de admitere, cu un amendament, și Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2015.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este Cameră decizională.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.