Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Florin Vasile Cîțu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Ca de obicei, o ordonanță care are de toate pentru toți, dar aș vrea să atrag atenția asupra a două aspecte.
În primul rând, prin această ordonanță, pentru cei care n-au fost atenți, li se oferă niște împrumuturi primăriilor, în schimbul banilor care le-au fost luați până acum.
Știm foarte bine că UAT-urile au o problemă de finanțare, transferul contribuțiilor și toată acea inginerie fiscală i-a lăsat fără bani pe primarii din România, iar acum Guvernul le întinde o mână, o mână care este o mână cu împrumut și cu dobândă. Ăsta este un aspect.
Dar celălalt aspect pe care aș vrea să vi-l aduc atenției se referă la dispariția, eliminarea redevenței pentru apa geotermală, apa minerală pentru stațiunile balneare. Am avut o întreagă discuție în România despre redevențele pe Legea offshore, redevențe la gaze. Toată lumea vrea să avem redevențe cât mai mari, așa cum sunt în Vest și așa mai departe, o întreagă discuție. Iar aici veniți cu o lege, cu o ordonanță prin care eliminați redevențele pentru această zonă.
Să înțelegem că depinde deci doar de compania sau exploatatorul de unde este firma respectivă ca să avem o redevență? Care este motivul – și aici întrebarea este pentru Guvern –, care este motivul să elimini redevența pentru acest sector? Cine sunt companiile care fac exploatare pentru această apă geotermală și apă minerală? Sunt companii românești? Sunt companii ale unor parteneri ai acestui Guvern? Pentru că am văzut un mare interes pentru redevențe în Legea offshore și acolo le-am crescut. Ce se întâmplă aici?
Și revin cu întrebare de fiecare dată. Comisia Națională de Strategie și Prognoză și-a mai angajat vreo 14 oameni tocmai pentru a ne calcula impactul bugetar pentru astfel de legi. Nu este impactul bugetar nici pentru reducerea TVA și nici pentru eliminarea acestor redevențe.
Dacă puteți să ne spuneți, poate aveți calculat, în acest moment acest impact bugetar, pentru că până astăzi nu l-am văzut.
Partidul Național Liberal se va abține la vot pentru această ordonanță.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.