Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Acum, în calitate de președinte al Comisiei pentru agricultură, vreau să vă informez că comisia a fost sesizată de Biroul permanent al Senatului cu această propunere legislativă care are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic pentru acest program de irigații și să vă informez că Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului a depus aviz favorabil, iar comisia, cu unanimitatea de voturi ale celor prezenți, de fapt ale tuturor membrilor comisiei, aparținând tuturor partidelor politice, a votat această inițiativă și a adoptat un raport de admitere, cu amendamente admise.
Amendamentele sunt prezentate în anexa la raport.
Și Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală vă supune spre dezbatere și adoptare raportul de admitere, cu amendamentele admise.
Legea este organică, Senatul primă Cameră sesizată. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.