Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2017
Declarații politice · adoptat tacit
Tánczos Barna
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Am avut mai multe dezbateri pe această temă în ultimii ani.
A reglementa la nivel central, prin lege, numărul de câini care să păzească turmele de oi și de vite în țară este o decizie greșită, din punctul meu de vedere. Nu există guvern, nu există minister, nu există specialiști la București sau în Parlamentul României care să știe mai bine problemele din anumite zone ale țării decât primarii, fermierii din zonă, asociațiile fermierilor din zonă. Și ceea ce am propus eu prin această inițiativă legislativă este a reglementa acest număr al câinilor care să păzească turmele la nivel local, la nivelul UAT-urilor, prin acel regulament de pășunat, care, mai nou, este un document obligatoriu și sunt în fază de elaborare toate... în toată țara, în toate comunele și orașele țării. Prin acest regulament de pășunat s-ar putea reglementa foarte exact, în funcție de nevoi, de probleme, de pericole, numărul acestor câini care să ajute ciobanii în păzirea, ocrotirea turmelor.
Am auzit punctul de vedere al ministerului. Cred că este un punct de vedere greșit.
Transhumanța în România, astăzi, pe sistemul de acum 100-150 de ani, înseamnă tulburarea posesiei, înseamnă nerespectarea dreptului de proprietate asupra terenurilor, înseamnă nerespectarea Constituției de astăzi a țării. A trece cu turmele prin toate terenurile, prin toate pășunile, prin toate lanurile de grâu este o tulburare a posesiei și o nerespectare a dreptului de proprietate.
Înțeleg că a reglementa pe plan local ar însemna să creăm disensiuni și reglementări care să se bată cap în cap, de la o comună la cealaltă. Nu cred că este adevărat.
Vă cer să susțineți această inițiativă legislativă și să votați pentru aprobare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.