Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 februarie 2018
Informare · adoptat
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Am rămas mai la final, deoarece am două întrebări și o interpelare, pe care îmi permiteți să le prezint.
Prima întrebare este adresată domnului Ștefan Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat.
Obiectul întrebării: „Continuarea Programului Start-up Nation în anul 2018”.
Stimate domnule ministru,
Noul program de guvernare al PSD prevede susținerea și în anul 2018 a antreprenorilor tineri prin intermediul Programului Start-up Nation, prin finanțare nerambursabilă cu 200 de mii de lei pentru fiecare start-up, fără a fi nevoie de partea de cofinanțare. Programul conține date exacte: 10.000 de start-up-uri finanțate anual, costuri zero pentru înființarea acestora, precum și accesarea programului online.
În acest context, întrebarea mea este punctuală: având în vedere interesul manifestat în anul 2017 de tinerii
antreprenori pentru Programul Start-up Nation, vă adresez rugămintea, stimate domnule ministru, de a-mi transmite care sunt calendarul sesiunilor de înregistrare și analiză a dosarelor, precum și suma alocată pentru acest program în anul 2018.
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită stimă, Doina Elena Federovici, senator PSD de Botoșani.
Cea de a doua întrebare este adresată doamnei Sorina Pintea, ministrul sănătății.
Obiectul întrebării: „Măsuri pentru susținerea și extinderea producției de medicamente din România”.
- Stimată doamnă ministru,
Având în vedere că prin programul de guvernare ne-am asumat asigurarea pieței cu medicamente pentru fiecare afecțiune medicală și pentru fiecare pacient la momentul nevoii lui, consider că trebuie să promovăm măsuri pentru stimularea investițiilor în domeniul manufacturii de medicamente pe teritoriul țării noastre. În opinia mea, acesta este singurul mod prin care se pot asigura, pe de o parte, predictibilitatea pentru pacienți și producători, iar, pe de altă parte, un acces neîngrădit al populației la medicamentele de bază la un preț rezonabil și la o calitate ridicată.
În acest context, se impun două întrebări:
Aveți în vedere introducerea de noi modalități pentru promovarea transferului de unități de producție, tehnologie și oferirea de facilități de cercetare-dezvoltare pentru producătorii autohtoni prin acordarea unor stimulente financiare privind achiziția specifică de echipamente industriale?
Și cea de a doua întrebare: care sunt măsurile prevăzute pentru limitarea exportului paralel de medicamente?
De asemenea, solicit în scris și de la distinsa doamnă ministru Sorina Pintea.
Îmi permiteți să susțin și interpelarea... sau... colegii și apoi revin, da?
Vă rog. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .