Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Așa cum a precizat reprezentantul Guvernului, ordonanța și-a produs efectele.
Așadar, în conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru transporturi și infrastructură a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a acestui act normativ, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru învățământ, respectiv al Comisiei juridice.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru facilitarea transportului gratuit pe calea ferată română în vederea exercitării de către elevii și studenții din România a dreptului de vot la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.
Soluția legislativă preconizată are în vedere acordarea unei călătorii gratuite pe calea ferată, dus-întors, de la localitatea unde subiecții vizați se află la studii la localitatea de domiciliu a acestora și retur, cu trenul Regio și InterRegio, clasa a II-a, în perioada 8–12 decembrie 2016.
Decontarea facilităților acordate se asigură prin bugetul Ministerului Transportului.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.