Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Eugen Orlando Teodorovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Având în vedere că în baza acestor tratate bilaterale pot să existe relații comerciale între anumite companii... statele semnatare, întrebarea este următoarea, domnule secretar de stat: dacă, cumva, în urma unui denunț, într-una din formele pe care dumneavoastră le-ați expus puțin mai devreme, pot să existe efecte negative pentru România, similare cazului Micula.
Vă mulțumesc.
Dar, să știți, Uniunea Europeană, Tratatele Uniunii Europene nu sunt perfecte.
Vă dau cel mai bun exemplu în legătură cu Brexitul și art. 50, pe care abia acum începem să-l descoperim că, atunci când se aplică, ar fi avut nevoie de foarte multe lămuriri.
Este evident că se aplică totuși. Aici am și un semn de întrebare, dacă în măsura în care Parlamentul României, prin asumarea unui proiect de lege și a unei legi, care știm că nu are o finalitate și că este doar, ca finalitate, un argument în plus pentru ca, la rândul nostru, să putem să ne degrevăm de o obligație pe care o avem împreună cu... în legătură cu Tratatul cu Suedia, este maniera cea mai fair, ca să spun, sau cool, sau cum vreți dumneavoastră, că acum suntem în... de a aborda o astfel de situație. Dar, pentru că în opinia mea interesul României primează și că nu facem un fapt... o derogare de la legiferare și de la dreptul nostru de a legifera, este admisibilă, dar nu este de dorit o astfel de cale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.