Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 octombrie 2013
Comemorativ · respins
Vasile Cosmin Nicula
Moment de reculegere păstrat în memoria victimelor Holocaustului
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Avem aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ pe proiectul de ordonanță.
De asemenea, au fost transmise avize favorabile din partea Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială.
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru sănătate publică au avizat favorabil proiectul de lege și au formulat mai multe amendamente, care au fost cuprinse în anexele la prezentul raport.
Membrii comisiei au analizat proiectul de lege și au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere, cu amendamente admise, cuprinse în anexa nr. 1, respectiv amendamente respinse, cuprinse în anexa nr. 2.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere, cu amendamente, și proiectul de lege, menționând că amendamentele sunt de competența decizională a Camerei Deputaților.
Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României și ale art. 88 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, Senatul este prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.