Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!
Titlul declarației politice de astăzi: „Contestarea la Curtea Constituțională, folosită abuziv pentru blocarea procesului legislativ”.
## Stimate colege și stimați colegi,
În această legislatură parlamentară asistăm la un fenomen nou în practica parlamentară. Este vorba de utilizarea abuzivă a sesizărilor la Curtea Constituțională, cu scopul de a bloca activitatea Guvernului și de a întârzia reformele structurale de care are nevoie atât de mult țara noastră. Miza devine din ce în ce mai evidentă și are în vedere blocarea sau împiedicarea cu orice preț a Guvernului să pună în aplicare măsurile promise în campania electorală.
Ținta este, de asemenea, electorală. Un blocaj sau o întârziere a actului de guvernare înseamnă în final, când se trage linie, mai puține realizări pentru cetățeni, ceea ce înseamnă, implicit, mai puține voturi în viitoarele alegeri.
Ani la rând ne-am dorit ca Parlamentul să devină cu adevărat autoritatea legiuitoare cea mai importantă din România, așa cum scrie în Constituția țării. Ani la rând am condamnat cu toții apetitul guvernelor care s-au succedat la conducerea țării de a emite ordonanțe simple sau de urgență, prin care utilizau abuziv puterea delegată de legiferare în dauna Parlamentului, care este titularul de drept în această materie a realizării și emiterii legilor statului. Guvernul PSD–ALDE a încercat să reducă acest fenomen și să reducă la minimum procedura de legiferare prin ordonanțe de urgență.
De asemenea, spre deosebire de guvernările anterioare, Guvernul PSD–ALDE s-a abținut să folosească instrumentul angajării răspunderii, prin care Parlamentul este redus la o simplă mașină de vot, lipsită de capacitatea de dezbatere publică, care este esențială pentru climatul democrației al unei țări. Cele mai importante hotărâri din programul de guvernare PSD–ALDE au fost adoptate prin legi dezbătute
și votate în Parlamentul României. Până acum, cea mai mare parte a programului de guvernare a fost realizată pe cale parlamentară, începând de la Legea salarizării unitare, de la Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții și până la celelalte legi, ale justiției sau modificările la Codurile penale.
Observăm însă că, de la finalul anului trecut, opoziția și președinția au început să folosească în mod abuziv un instrument care, deși face parte din procedurile fundamentale ale statului de drept, a fost pervertit sub forma unui mijloc de a împiedica actul de guvernare. Mă refer la sesizarea la Curtea Constituțională a proiectelor de lege.
Am crezut inițial că această utilizare abuzivă a fost un mijloc de a bloca strict reforma din justiție. Cele trei legi ale justiției, nr. 303, nr. 304 și nr. 317, au trecut deja prin două sau chiar trei examene de constituționalitate, fiind contestate succesiv de către partidele din opoziție și de către Administrația Prezidențială. Am văzut însă că fenomenul nu se reduce doar la legile justiției, ci la toate legile importante pentru România și pentru cetățenii ei. A fost contestat statutul funcționarului public parlamentar, a fost contestată Legea de înființare a CNAIR, Legea pentru Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Legea referendumului, Legea Monitorului Oficial și, nu în ultimul rând, Legea sprijinirii crescătorilor de porci și de pui.