Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2019
Informare · respins
Constantin Codreanu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața! Distinși colegi,
Trăim o perioadă politică agitată, cu un Guvern ce are deasupra sa sabia moțiunii de cenzură, pe de o parte, și, de cealaltă parte, cu alți colegi care se pregătesc de o eventuală guvernare. Atât unora, cât și celorlalți le ofer disponibilitatea calibrării unui vot de sprijin*, cu condiția esențială de sprijinire, la rândul lor, a unui decalog de măsuri. Măsuri despre care am vorbit de la această tribună și pe care le-am sintetizat sub denumirea „Decalog pentru Republica Moldova”.
Să le luăm pe rând.
Deblocarea procesului de redobândire a cetățeniei române.
Vorbim despre o ordonanță de urgență emisă de Guvern pe 22 septembrie 2017, prin care rezolvam situația dramatică a 40.000 de tineri care nu erau incluși în dosarele de redobândire a cetățeniei române și în care stipulam în egală măsură că numărul de membri ai Comisiei pentru cetățenie ai Autorității Naționale pentru Cetățenie poate fi mărit în funcție de fluxul dosarelor. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Au trecut doi ani.
Medicii.
Vorbim de accesul pe piața forței de muncă al medicilor din Republica Moldova cu cetățenie română. Iarăși vorbim de un act emis de Guvernul României – Hotărârea Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017. Din păcate, din cele 262 de dosare depuse au fost soluționate doar 6.
Un alt punct la fel de important este accesul facilitat pentru etnicii români care nu au cetățenia română, un lucru absolut necesar. Avem două proiecte legislative în circuit. Este importantă susținerea acestei măsuri, în condițiile în care România se confruntă cu o mare problemă atunci când vorbim de forța de muncă.