Constantin Codreanu

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!

Voi vorbi astăzi ca fiu spiritual al Bisericii Ortodoxe Române și, implicit, al Sfintei Mitropolii a Basarabiei.

Hotărârea Patriarhiei de la Constantinopol din 11 octombrie privind chestiunea bisericească ucraineană, precum și regretabila întrerupere unilaterală de către Moscova a comuniunii euharistice cu Patriarhia Ecumenică, la 15 octombrie, menține vie atenția noastră.

Războiul bisericesc dintre Rusia kieveană și Rusia moscovită nu se termină aici. Moscova demonstrează că nu mai poate controla bisericește Ucraina și nici nu poate acorda protecție efectivă minorității etnice ruse din Ucraina. Astfel, adânc frustrată, Moscova a ales calea autoizolării.

Cei jumătate de milion de români ortodocși din Ucraina s-au pomenit din nou între două focuri și, dacă nu revin în sânul Bisericii Ortodoxe Române, de unde au fost smulși de criminalul Stalin și uzurpatoarea Patriarhie Rusă, riscă să devină o victimă ușoară a ucrainizării forțate prin biserică.

Nerecunoscuta Patriarhie de Kiev a preluat reflexele imperiale ale Patriarhiei Moscovei și, încă din 2005, a înființat o așa-zisă „Eparhie Ortodoxă a Moldovei de Est a Patriarhiei Kievului și a întregii Rusii-Ucraine”, revendicând, cu de la sine putere, o frontieră canonică pe Prut, hirotonind un episcop, iar acum declarând, prin gura fostului agent KGB, Filaret Denisenko, că, „după unificarea Bisericii, slujbele și predicile se vor ține în mare parte în limba ucraineană”. Asta în condițiile în care Patriarhia Română oblăduiește un Vicariat Ortodox Ucrainean de stil vechi, cu slujbele și predica sută la sută în limba ucraineană.

Ni se spune clar că cele 126 de biserici ortodoxe românești actuale din Ucraina ar urma să aibă în scurt timp soarta celor 77 de școli românești amenințate de tăvălugul ucrainizării forțate.

Nu suntem împotriva unei autocefalii pentru ortodocșii ucraineni. Conflictul nu ar fi existat dacă Patriarhia Moscovei și-ar fi călcat pe orgoliul imperial și ar fi acordat această autocefalie în anul 1992, când ea a fost cerută, cu drept temei, în baza principiului etnic de organizare a bisericilor locale, stabilit de Canonul 34 apostolic. Agrearea ideii de autocefalie pentru ortodocșii ucraineni presupune însă și dreptul ortodocșilor români din Ucraina de a reveni în sânul Bisericii Ortodoxe mame. Acum e momentul.

Populația Ucrainei este pluriconfesională și multietnică, iar statul ucrainean nu-i poate opri pe românii din actualele ei frontiere să revină în comuniunea Bisericii Române, dacă aceștia și-o doresc, în condițiile în care Biserica Rusă nu-i poate apăra de ucrainizare, cum nu-i poate apăra nici pe cele 10 milioane de etnici ruși din Ucraina.

Noile realități istorice ne arată cât se poate de clar că reactivarea Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Suceava, ca parte a Patriarhiei Române, și înființarea în cadrul ei a unei episcopii românești pentru românii din ținutul Herța, precum și pentru cei din nordul Bucovinei, este o necesitate obiectivă, justificată istoric, etnic și canonic.