Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Emilia Arcan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Bună dimineața, doamnelor și domnilor senatori!
Distinși colegi, tema declarației de astăzi am intitulat-o „România este în direcția bună”.
Doamnelor și domnilor colegi,
La aproape un an de la preluarea guvernării, alianța PSD–ALDE a reușit să înfăptuiască mai mult decât și-a propus, iar România crește prin nivelul de trai al oamenilor săi, prin economie, prin dezvoltarea sectoarelor esențiale ale vieții.
La aproape un an de guvernare se arată că a fost aplicat cu succes mai mult de un sfert din prevederile cele mai importante ale programului de guvernare, pe seama căruia electoratul ne-a dat votul de încredere și s-a format actuala majoritate parlamentară. Aceste înfăptuiri ne dau încredere că programul de guvernare ne-a asigurat accesul în Parlamentul României, este benefic și va fi realizat, chiar și depășit.
Se va vorbi mult în țară și în Uniunea Europeană despre performanța creșterii economice de circa 7% din primul an de guvernare PSD–ALDE, despre încadrarea în deficitul bugetar și despre celelalte realizări, așa cum s-a vorbit mult pe parcursul acestui an despre creșterea veniturilor tuturor românilor, fie ei salariați, pensionari, patroni sau fermieri.
Vom discuta în zilele următoare despre cel de-al doilea buget din exercițiul guvernamental 2017–2020, care ne va pune în față o sinteză a ceea ce am realizat în acest an și, totodată, o perspectivă a modului în care programul de guvernare se va îndeplini punct cu punct, așa cum a fost aprobat și acceptat de popor și de Parlament. Suntem optimiști că ne vom onora promisiunile privind dezvoltarea României și creșterea prosperității cetățenilor ei.
Evident, ca să continuăm să dezvoltăm, guvernarea trebuie să ia măsuri, să pună în practică reforme, ceea ce a și făcut până acum Guvernul care este acum în funcțiune. Reforma fiscală și cea privind legile justiției sunt cele mai edificatoare măsuri pe care ni le-a propus actualul Executiv. Ele au fost dezbătute pe parcursul întregului an, au generat multe controverse și chiar manifestări de stradă. Acum a sosit timpul ca ele să fie dezbătute, adoptate și aplicate.
Noi, majoritatea parlamentară, le susținem prin toate mijloacele legale, convinși că vor aduce mai multă stabilitate, predictibilitate, bunăstare și justiție în viața românilor. Prin aceasta ne exprimăm și aprecierea în capacitatea administrativă, în competența și deplina responsabilitate a Guvernului PSD–ALDE.
Observăm însă disperarea celor din opoziție și a celor care își pun speranțe în victoria politică a acesteia, pentru faptul că programul nostru de guvernare se dovedește oportun și realist, că este aplicabil și că prin implementarea lui se îmbunătățește viața românilor. De unde spuneau că deficitul va exploda și ne va scoate din Europa, acum văd că acesta se încadrează în limitele stabilite. Toți acești opozanți își puseseră speranța în eșecul guvernării noastre, iar acum, când realitatea le demonstrează că s-au înșelat, se comportă ca niște persoane fără un fundament sub picioare, fără un proiect alternativ, într-un cuvânt, fără nimic din ceea ce se cere pentru un partid politic cu pretenții de a guverna cândva.