Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2022
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Ioan Lasca
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 2 · marcant
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie +1 alte voci
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!
Declarația mea de azi se intitulează „Guvernul nu a cumpărat vaccinuri împotriva crizei economice”.
Stimați colegi,
De la începutul mascaradei pLandemiei, o grămadă de specialiști neagreați de Guvern au avertizat asupra faptului că așa-zisa „pandemie” nu este gestionată corect și va cauza o criză reală economică.
Iată că acum, după doi ani de manipulări prin frică*, criza economică lovește România, după ce Guvernul Cîțu mințea frumos românii la televizor că avem cea mai mare creștere economică. Deși acum Guvernul este condus de PNL și PSD, cele mai mari partide politice, nu este capabil să găsească leac crizei economice; în schimb, până nu demult, se rosteau „prostii cu fală”, de genul: „Ne vaccinăm și scăpăm.”
Criza economică îi afectează pe toți, indiferent de câte doze și-au injectat sau nu, pentru că, nu-i așa?, la pompă
sau la magazin ți se cer bani pentru combustibil și mâncare, și nu coduri QR! Este evident care a fost scopul impunerii codului QR, respectiv acela de a subjuga și controla abuziv oamenii, iar criza economică actuală este rezultatul slugărniciei celor din Guvern, care au cheltuit banii românilor pe vaccinuri atât de eficiente, încât nimeni nu mai vrea să audă de doza patru.
În schimb, acum Guvernul nu aude strigătele românilor în ceea ce privește scumpirile*