Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2026
Declarații politice · Trimis la votul final
Ecaterina-Mariana Szőke
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!
Declarația mea de astăzi este despre această zi importantă pe care am sărbătorit-o împreună și care a însemnat, înseamnă și va însemna foarte mult pentru noi: „27 martie 1918 – Ziua sfântă a revenirii Basarabiei acasă”.
Ne aflăm în preajma acestei zile cu o încărcătură simbolică uriașă pentru identitatea noastră națională. Sărbătorim 108 ani de la un act de curaj monumental: Unirea Basarabiei cu România.
La 27 martie 1918, într-un context marcat de haos și amenințări externe, Sfatul Țării a ales demnitatea și întoarcerea în sânul patriei-mamă. Acei patrioți au împlinit un destin, demonstrând lumii întregi că unitatea de neam este mai puternică decât orice barieră geopolitică vremelnică. Eroismul înaintașilor noștri, care au crezut în România Mare chiar și atunci când totul părea pierdut, ne obligă astăzi la o reflecție profundă.*
## Stimați colegi*,
Reîntregirea națională nu trebuie privită ca un concept abstract, pierdut în cărțile de istorie. Ea este o necesitate istorică și o prioritate strategică actuală.