Gabriela Crețu

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața..., stimate coleg! Stimați colegi, Încep cu o mărturisire. Am realizat că mai am încă un drum foarte lung în politică. Motivul e simplu: îmi mai fac încă iluzii că lumea poate fi schimbată.

Ieri a fost 8 Martie – Ziua internațională a femeii. E o zi cu o semnificație profund politică, stabilită de statele lumii reunite în Adunarea Generală a ONU, drept dovadă că au conștientizat una din marile nedreptăți ale lumii: inegalitatea flagrantă de oportunități și încălcarea sistematică a drepturilor femeilor.

În această zi fiecare stat s-a angajat să evalueze realitățile, să celebreze reușitele pe calea spre egala afirmare și recunoaștere a femeilor, să conștientizeze problemele care mai sunt de rezolvat sau pe cele nou-apărute și să propună soluții de rezolvare. Pentru aplicare, angajamentul tuturor – femei și bărbați deopotrivă – era presupus de la sine. E un angajament al statelor, nu al grupurilor militante de femei și bărbați care luptă pentru egalitatea de gen.

Dar nu m-am așteptat totuși de la Președintele României sau de la premierul tehnocrat să se poziționeze politic. Ei au Facebook. Am primit bezele și floricele virtuale. Mulțumim. M-am așteptat însă ca cei care conduc Parlamentul României, m-am așteptat de la conducerea integral masculină a Senatului să o facă, măcar pentru că este un an electoral și, în ciuda enervării misoginilor, femeile reprezintă 52% din electorat.

Femeile despre care e vorba nu eram noi – noi, cele câteva din această sală, care puteam fi și ignorate –, sunt cele care muncesc, sunt cele care învață, cele care cresc copii, cele care au nevoie de salarii decente și egale, de posibilitatea de a îmbina viața cu munca, sunt cele care au nevoie de mai multă siguranță în casele lor și în afara lor. Și dumneavoastră, stimații mei colegi, le reprezentați și pe ele.

Doar că ieri, mai mult decât oricând, am realizat că nu e o minciună ceea ce spun statisticile. Sunt membră într-o Cameră parlamentară care ocupă locul 117 în lume în privința ponderii femeilor, mult după Arabia Saudită. Trăiesc într-o țară care e pe ultimul loc în Europa la egalitatea de gen, deși socialismul adusese multe elemente care i-au dat un start mai bun în această competiție. Și trăiesc într-o țară în care violența face parte din cotidianul multor femei.

Sunt o radicală care am urmărit toată viața un lucru: și femeia să fie recunoscută că e om. Și, dacă purtăm jumătate din bolta cerească pe umeri, atunci e drept să avem și jumătate din Pământ.

Apropo, anul acesta, tema Organizației Națiunilor Unite pentru 8 Martie a fost „Fifty-fifty”, „Juma-juma”, stimați colegi. Mulțumesc.