Gabriela Crețu

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația politică de astăzi se intitulează „În locul drepturilor în pericol acceptăm abuzul legal?”.

La 26 de ani de la revoluția care a răsturnat o lume invocând vina reală a statului de a fi încălcat multe drepturi ale omului, acestea sunt atacate și instrumentate împotriva drepturilor omului însele, în cele mai surprinzătoare locuri.

La un institut care se ocupă cu drepturile omului, mai ieri, un expert în problemă glosa pe tema dictaturii minorității asupra majorității; prima ar fi apărată, majoritatea ar fi împiedicată de drepturile omului să facă tot ceea ce-i trece prin cap; lăsa să se înțeleagă că trebuie să se întâmple invers.

Mulți jurnaliști, prea mulți pentru a nu naște îngrijorare, deplâng presupuse limitări la adresa serviciilor de informații și apără dreptul acestora de a invada din nou viața intimă, dar cu mijloace la care vechea Securitate sau străvechea siguranță nici nu visau. Big Brother devine din coșmar literar – Orwell era mic copil, se vede – cadru legal, cu contribuția noastră, inclusiv.

CSAT, despre care Constituția zice că e doar organism de coordonare între instituții în domeniul siguranței naționale, inițiază legi. În aceste condiții, nici nu mai e de mirare faptul că ministra justiției afirmă că drepturile omului sunt un lux teoretic, iar mentorul său spiritual, membră a celei mai democratice instituții a Uniunii Europene, Parlamentul European, spune că într-o țară unde criminalitatea este încălcată drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin. Are dreptate. Nu pot fi exercitate, dar trebuie apărate cu orice preț.

Drepturile sunt deseori încălcate, uneori sunt doar declarate, iar condițiile necesare exercitării lor nu sunt create încă. Dar în democrație ele sunt rațiunea pentru care orice măsură este adoptată. Dreptul la viață justifică existența instituțiilor de ordine, existența spitalelor, a măsurilor sociale, dreptul la educație, investițiile în domeniu. Asumarea de către state a drepturilor omului reprezintă fundamentul reglementărilor care protejează aceste drepturi și al sancțiunilor pentru încălcarea lor. Limitările se pot face uneori, în cazuri excepționale, dar pentru un număr limitat de drepturi și pentru o perioadă limitată.

Am crezut, cu toată ființa mea, în 1989 că șirul regimurilor totalitare se va încheia și începe democrația, doar că observ astăzi, cu mare îngrijorare, că nu ni se formase încă gustul. Sper măcar că în această instituție fundamentală a democrației să nu uităm că noi reprezentăm cetățenii titulari de drepturi ale omului, nu instituțiile statului, care, scăpate de sub controlul democratic, pot deveni abuzive și pot exercita puterea în interes propriu sau în interese diferite de cel public. Și să nu uităm că informația este putere.

De asemenea, cred că nu trebuie să uităm că oamenii sunt motivați în deciziile lor de nevoi, de speranțe, de idealuri. Dar pot fi și manipulați prin fricile lor. Nu merită să fim într-o asemenea instituție doar ca să instrumentăm fricile oamenilor. Eu prefer să cred în visurile și idealurile lor, chiar dacă prea puțini dintre noi reacționează atunci când dreptul lor la a-și urma visul este încălcat.