Gabriela Crețu

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică de astăzi va fi despre „Falșii profeți și ecourile lor inconștiente”.

Auzim prea adesea falși profeți foarte interesați și ecourile lor inconștiente, care tot repetă: Uniunea Europeană și-a făcut datoria, Uniunea poate să moară.

Nu împărtășesc acest punct de vedere.

Pe 25 martie se împlinesc 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, unul dintre tratatele fondatoare ale Uniunii Europene, așa cum este ea astăzi. Am ajuns, cum s-ar spune, la vârsta înțelepciunii, a înțelegerii trecutului și a proiectării viitorului. Din păcate, nu dovedim totdeauna această înțelepciune.

Prea adesea guvernele statelor membre și chiar marile partide europene au un dublu discurs. În țările lor afirmă că tot ce se face bun vine de la ele și tot ce se face rău vine de la Bruxelles, uitând să spună cine decide la Bruxelles, guvernele noastre fiind principalul decident la nivel european, pentru că ele constituie și decid în Consiliul Uniunii Europene, iar partidele alcătuiesc majoritatea parlamentară în Parlamentul European. Adesea se declară proeuropene așa cum sunt misoginii, care se apără de acuze spunând că ei iubesc femeile, în timp ce le exclud de la decizie și adesea le lovesc. În cazul acesta, cetățenii sunt femeile.

Evaluarea de 60 de ani ar trebui să arate ce a fost bine și ce s-a pierdut pe parcurs. Or, multe lucruri s-au pierdut pe parcurs, mai ales memoria.

Intențiile declarate ale fondatorilor au fost ca Uniunea să fie..., la acel moment..., să fie doar o primă etapă spre o federație europeană, care să ducă în final la o Europă politică, la o Europă a popoarelor, nu a băncilor, care să adauge pieței comune o politică economică și de coeziune, o politică socială și de apărare comune, cu valori comune și împărtășite, cu instituții comune și democratice.

E adevărat că s-ar putea să tragem concluzia că metoda pas cu pas pe care au imaginat-o Schuman și Monnet nu mai este astăzi utilă. UE nu mai este un drum, nu mai poți face încă 10 km, cum facem noi la autostrăzi. Uniunea Europeană este o construcție. Din cauza gradului mare de integrare, ne trebuie un proiect și un calendar de parcurgere, pentru că altfel, tot adăugând când câte o cărămidă, când câte o cameră, ba într-o parte, ba în alta, fără să întărim temelia, s-ar putea ca respectiva construcție să facă implozie cu adevărat.

Se vorbește adesea de faptul că cei mai optimiști ar vrea să coopereze între ei și să meargă mai repede mai departe. Cooperarea întărită este o procedură acceptabilă dacă avem un obiectiv comun și un set comun de valori. În caz contrar, un grup de state decide să o ia într-o direcție cu totul diferită.

Ce anume se poate face în cazul unei asemenea cooperări? Cine decide? Orice modificare semnificativă într-un sistem modifică întreg sistemul. Asta înseamnă că fiecare element, adică fiecare stat membru, este afectat. Consecința este că fiecare stat membru trebuie să participe la decizie.