Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Petre Daea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Cam greu îmi acordați șansa de a ajunge la microfonul Senatului României.
Sigur, este un semn bun că putem cântări și atitudini, și comportamente, dar astăzi vreau să cântăresc ceea ce, din punctul meu de vedere, este extrem de important.
Domnul senator Hașotti a ridicat o problemă de fond, pe care eu vreau s-o susțin și s-o nuanțez în intervenția mea. Este pentru prima dată – și este bine – când Senatul României aruncă la coș un proiect de lege al unui ministru, al unui minister. Astăzi, ministrul Elena Udrea a prezentat un proiect de lege care nu are valențe juridice. Și o să vă spun de ce.
## Stimați colegi,
Dacă Legea nr. 24/2000 privind conduita noastră în legiferare ar fi fost citită, ne-am fi dat seama că într-unul dintre articole se spune că, dacă în corpul unei legi se intervine substanțial, legea nu se modifică, ci se abrogă. Este prevedere juridică.
Vreau să felicit comisia că s-a așezat în spațiul de lucru, amendând peste 50% din prevederile actului normativ, și sunt surprins. Le-am numărat. Nu greșesc dacă sunt 136 sau poate 137 din 262. Și rămân surprins cum domnul secretar de stat al unui minister, care are vocație de prezentare și are și atitudine, astăzi, în Senatul României, nu a roșit, și să plece capul, când dă telefon ministrului și-i spune: „Doamna ministru, am greșit și vrem să mulțumim Senatului României că ne-a pus în pagina realității, cu prevederi clare, în condițiile în care amendamentele la comisie au trecut”.
Ce altfel de judecată poți să folosești când amendamente ale tuturor colegilor din comisia de specialitate, evident, și cu unele avize negative – văd aici – ale altor comisii, ce altfel de judecată vrei să folosești decât aceea că Senatul României refuză să fie de acord cu o politică greșit concepută, în condițiile în care numărul de amendamente admise a putut depăși jumătate din corpul legii? Mă așteptam la domnul secretar de stat să dea semnalul de mulțumire pentru activitatea comisiei și pentru elaborarea actului normativ așa cum trebuie.
Am auzit aici, pe bună dreptate, specialiști în domeniu că ar mai trebui făcute modificări. Cu atât mai mult, cel mai rebutat act normativ este acesta al ministrului Elena Udrea, care are, prin mesagerul ministerului, o poziție contrară plenului Senatului României, contrară comisiei.
Este greșit, domnule secretar de stat, iar plenul Senatului va folosi argumentul votului și al discursului profesionist și profesional pentru a pune stop unei escaladări a lipsei de orientare, de analiză, de înțelegere și de respect.
Vă mulțumesc, stimați colegi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.