Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2014
other · retrimis
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Comisia pentru administrație și Comisia pentru drepturile omului au transmis avize negative.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu numeroase observații și propuneri.
În ședința din 3 iunie 2014, membrii Comisiei juridice au analizat inițiativa legislativă și au hotărât să adopte, cu majoritate de voturi ale membrilor prezenți, un raport de respingere.
Inițiatorul a propus un amendament pe care domnul senator Cătălin Boboc și l-a însușit, fiind cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Prin respingerea propunerii legislative a fost respins și amendamentul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.