Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Anne Rose Marie Jugănaru
Discurs
## Mulțumesc.
Propunerea legislativă prevede ca persoanele fizice sau juridice care dobândesc situri contaminate istoric să prezinte garanțiile că vor reconstitui ecologic siturile respective.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu susține prezenta propunere legislativă din următoarele considerente: direcțiile de specialitate din cadrul ministerului au în analiză identificarea de modalități pentru constituirea garanțiilor financiare și a mijloacelor necesare îndeplinirii obligațiilor de reconstrucție ecologică. Acestea vor face obiectul unui act normativ, care va putea fi consultat public pe site-ul ministerului, conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională.
Referitor la textul propus la alin. (6) art. 10, considerăm că textul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului cuprinde reglementările necesare referitoare la stabilirea obligațiilor de mediu pentru titularii de activități în cazul în care sunt supuși unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau alte activități care implică schimbarea titularului activității.
Având în vedere cele enunțate, vă rugăm să respingeți promovarea acestei inițiative legislative. Mulțumesc.
Dau cuvântul doamnei secretar de stat în Ministerul Mediului, Anne Jugănaru, pentru a prezenta punctul de vedere al ministerului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.