Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a examinat proiectul de lege pe parcursul a mai multor ședințe.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în ședința din 12 noiembrie, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi ale deputaților și senatorilor prezenți, să adopte un raport de admitere, cu amendamente admise, care se regăsesc în anexă, parte integrantă din prezentul raport.
Legea face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.