Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 februarie 2019
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Titus Corlățean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Sobrietatea intervențiilor se referă și la știința sau cunoașterea faptului că anumite chestiuni sunt reglementate și că e bine să fie evitată dubla reglementare. Dar, pe de altă parte, pentru starea de pace a doamnei senator, o s-o informez că, cu titlu de excepție și făcând disidență față de grupul senatorial din care fac parte, voi vota această inițiativă legislativă, pentru a da un mesaj politic legat de faptul că coaliția de guvernare este preocupată permanent de acest subiect, chiar și pentru faptul, adaug eu..., votul meu pentru faptul că sunt destul de mulțumit că am reușit, cu sprijinul unor colegi de la Constanța, să rezolvăm chiar astăzi o problemă importantă, legată de situația unor veterani de război, răniți în teatrele de operațiuni, care sunt într-un centru de lângă Târgoviște, de la Dealu, vreo sută de paturi și vreo două aparate importante tehnologic, scannere și EKG-uri, pe care le vom dona celor care au făcut onoare României și s-au sacrificat în teatrele de operațiuni.
Așa că doamna senator va avea votul meu absolut din simpatie.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.