Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2023
Declarații politice · adoptat
Florin Piper-Savu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
„Consumul de droguri în România, o realitate îngrijorătoare”
Raportul european privind drogurile 2022 estimează că 83,4 milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani din Uniunea Europeană, adică 29%, au consumat un drog ilegal. Această situație îngrijorătoare nu este doar la nivelul Europei, ci putem vorbi despre ea și în România, o spun toate statisticile, o realitate pe care, chiar dacă nu vedem cifrele, o simțim cu toții în absolut orice mediu.
Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională Antidrog, raportate la anul 2021:
– 10,7% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani au consumat cel puțin un tip de drog ilicit de-a lungul vieții, în timp ce 6% dintre ei au consumat și în ultimul an;
– 28% consumă canabis sau substanțe psihoactive; canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populația generală, cât și de populația școlară.
Pericolul drogurilor în societate este unul real. Cele mai mari rate de consum se observă în rândul populației tinere – 15–34 de ani. Adolescența este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la inițierea consumului de droguri, 13 ani este cea mai mică vârstă de debut declarată pentru consumul de noi substanțe psihoactive.
Raportându-ne la aceste date, nu putem să nu fim îngrijorați de amploarea la care a ajuns consumul de droguri în România. Din păcate, cei mai puțin conștienți de efectele acestor substanțe sunt tinerii, care încep consumul la vârste tot mai fragede*.
Presa abundă de știri despre cazuri dramatice, despre consum de droguri și despre trafic ilicit de droguri. Tot mai mulți șoferi sunt depistați în trafic având la activ consumul de droguri, vorbim despre creșterea consumului de droguri în școli, deci vieți compromise, familii afectate, distruse, comunități întregi dezbinate.