Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2015
other · respins
Liviu Marian Pop
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Cu permisiunea dumneavoastră, o să adresez două întrebări și o interpelare.
Prima întrebare se adresează domnului Adrian Curaj, ministrul educației naționale și cercetării științifice.
Obiectul întrebării: „Acordarea unor subvenții pentru perfecționarea didactică”.
Domnule ministru,
Anul trecut, toți profesorii din România au beneficiat, în baza unui proiect european, de suma de 150 de euro pentru perfecționarea didactică, de la bugetul de stat.
Prin proiectul „Personalul didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat – promotor al învățării pe tot parcursul vieții”, fiecare persoană care a beneficiat de acordarea subvenției desfășoară, la alegere, activități specifice pentru dezvoltarea profesională, prin participarea la orice formă de dezvoltare profesională/ formare continuă prevăzută de legislația specifică domeniului educațional în vigoare, formal, informal sau nonformal, pornind atât de la nevoile profesionale personale, cât și ținând cont de nevoile instituționale.
Vă întreb, domnule ministru, dacă și anul acesta cei 150 de euro vor fi acordați cadrelor didactice și auxiliare din învățământul preuniversitar și universitar.
Solicit răspuns în scris și oral.
A doua întrebare se adresează domnului Dacian Cioloș, prim-ministrul României.
Obiectul întrebării: „Statutul cetățeniei și înființarea unui nou minister”.
Domnule prim-ministru Dacian Cioloș,
Vă supun atenției două chestiuni ale activității dumneavoastră.
Unu, cetățenia franceză.
S-a vehiculat în presa națională o eroare a Ambasadei Franței, și anume faptul că, în acest moment, nu aveți cetățenie franceză. În acest sens, vă întreb care este sursa acestei erori și care este statutul cetățeniei dumneavoastră. Ați avut cândva cetățenia franceză și ați renunțat la aceasta sau v-ați depus documentele și nu ați obținut încă cetățenia franceză?
A doua, legată de înființarea unui nou minister.
Am observat în organigrama Guvernului înființarea unui nou minister – pentru consultare publică și dialog civic –, unde veți angaja personal.
Vă rog să-mi comunicați care este numărul de posturi pe care-l aveți prevăzut în organigramă și de unde sunt finanțate aceste posturi.
Domnule prim-ministru,
Vă întreb dacă prin crearea acestui minister nu se suplimentează, de fapt, numărul de posturi în administrația centrală.
Solicit răspuns în scris și oral.
Și, cu permisiunea dumneavoastră, o interpelare adresată domnului Adrian Curaj, ministrul educației naționale și cercetării științifice.
Obiectul interpelării: „Imixtiunea administrației locale în actul educațional”.
Domnule ministru,