Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2010
other · adoptat tacit
Vasile Popeangă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică se intitulează „Ave, Traianus, morituri te salutant!” – „Cei care urmează să moară, te salută!
Așa l-au salutat pe împărat captivii Romei la intrarea în arenă, unde aveau să lupte până la moarte, în anul 52 d.Chr. Două mii de ani mai târziu, un alt popor își găsește finalul ca națiune, salutându-și conducătorul înainte de a muri de foame și de frig, de boli incurabile sau de stres: „Zeus, cei ce urmează să moară, te salută! Ai fost invincibil, bazându-te pe lașitatea noastră! Ai scos și te-ai folosit de tot ce era mai rău în noi și l-ai întors împotriva noastră! Unde n-ai reușit să ne înfrângi prin frică, ne-ai înfrânt prin egoismul nostru, prin mită – fie c-a fost o amărâtă de găleată, un frigider sau sume impresionante de bani! Ai reușit să ne faci să ne urâm cel puțin cât ne urăști tu pe noi: ne urâm tatăl, că nu mai moare odată, ca să-i moștenim averea, ne urâm fratele, că nu putem să moștenim singuri averea, ne urâm copiii, că așteaptă să murim noi și să ne moștenească, ne urâm vecinii, că au capra mai grasă, ne urâm nevestele, că avem impresia că ne înșală, ne urâm pe noi înșine, că suntem proști, inculți, cu memorie scurtă și că stăm cu gura căscată la poveștile politicienilor tăi de trei parale, în loc să ne urmărim interesele noastre, individuale și ca națiune.
Te salutăm că ne tai salariile, sporurile și alte venituri, ne dai pumni în barbă și noi nu reușim să ne dezmeticim! Te salutăm că ne minți c-o să trăim bine, iar noi punem botu’ mai rău ca niște maimuțe la banane! Te salutăm că ni le-ai oferit în politica românească pe Elena Udrea, pe Roberta Alma Anastase, pe Monica Iacob-Ridzi, pe Raluca Turcan, pe Sulfina Barbu și alte blonde fără de care politica românească ar fi fost în suferință letală!
Te salutăm că ai ridicat în politica românească pe vajnicii urmași ai lui Titulescu: Boc, Hoară, Vișan, Oprea, Toader, Pirpiliu, Boureanu, Gheorghe Tinel, Ialomițianu, Liga, Oltean, Paleologu, Popoviciu, Preda, Prigoană, Spînu și alți Cotoi! Te salutăm că ai ridicat agresivitatea, incompetența, hoția, minciuna fără clipire, înșelăciunea, escrocheria, mita, nemernicia, ticăloșia, trădarea de neam și țară, sperjurul și
nesimțirea la nivel de politică de stat! Te salutăm că ne-ai învrăjbit între noi: judecători contra doctori, doctori contra profesori, profesori contra jandarmi, jandarmi contra omului de rând, țărani contra muncitori, muncitori contra intelectuali...!
Te salutăm, pentru că ai reușit să distrugi ce n-a reușit nici Ceaușescu: tradiția, dreptatea, fraternitatea, colaborarea, solidaritatea, calitățile umane! Te salutăm că ai reușit să ne obișnuiești cu răul, cu jegul, cu mizeria morală, cu frigul, cu foamea, și chiar a început să ne placă!
Te salutăm, iar acum putem să murim liniștiți: decât o așa viață, cu sentimentul acut al inutilității, cu umilințe subumane, cu batjocuri pe toate planurile și în toate activitățile, mai bine o moarte mai devreme, înainte de a ne pierde și bruma de conștiință pe care, unii, mai îndrăznim să o avem. Rămâne doar să mai imporți lucrătorii necesari muncii forțate care să asigure în continuare huzurul găștilor portocalii, rămase cam singure, să dea cu mătura, cu sapa, să-și ducă tomberoanele, să-și tundă iarba și să-și spele piscinele.