Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2011
other · adoptat
Constantin Severus Militaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Ne place presa tabloid?!”
Stimați colegi,
„Presa nu-i bună pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce împiedică să se facă”, avea să constate, în urmă cu două secole, un mare politolog francez, Alexis de Tocqueville.
Nimeni și nimic nu poate contesta rolul presei într-o societate democratică. Mai mult, și pe bună dreptate, unii consideră presa ca o a patra putere într-un stat, prin capacitatea sa de a asigura echilibrul și de a proteja cetățenii în fața unor eventuale abuzuri ale celorlalte puteri.
Din nefericire, presa românească, în goana după vânzări și ratinguri, afectează puternic calitatea publicistică. Nu mai putem deschide un cotidian fără să avem cel puțin o fotografie aproape pornografică sau subiecte ale unor vedete inventate peste noapte.
Astăzi, mai mult ca oricând, televiziunile românești au creat acel tip de cultură pe care masele să îl poată digera cât mai ușor, iar „senzaționalul” și fabricarea de evenimente și vedete au ca scop captarea atenției opiniei publice.
## Stimați colegi,
Nu toți românii sunt interesați de emisiunile de proastă calitate, în care interesul național ține de Iri și Moni sau de Oana și Pepe.
Oare posturile de televiziune nu sunt în stare să producă și alt fel de emisiuni? Oare tineretul nostru chiar are nevoie de aceste scandaluri mediatizate excesiv, care te agasează la orice oră din zi și din noapte?!
De ce realizatorii de emisiuni nu mai țin cont de bunulsimț?! Majoritatea emisiunile jignesc o mare parte a audienței.
Totuși, sub privirile îngăduitoare ale CNA-ului, se aduc pe post emisiuni proaste, știri de senzație, scandaluri, divorțuri, crime, iar această situație nu mai poate fi tolerată la infinit.
Stau și mă întreb: oare unde sunt realizatorii profesioniști din televiziunile de odinioară, care ne răsfățau cu o calitate deosebită a programelor educative, culturale sau de divertisment?
Cred că CNA-ul trebuie să aibă reguli mult mai stricte. Trebuie să se reevalueze codul deontologic al acestei profesii, pentru că în România încă mai există profesioniști, însă glasul lor este încă mult prea firav.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.