Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 septembrie 2012
procedural · respins
Mihail Hărdău
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 1–7 octombrie a.c.
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică am intitulat-o „USL plimbă ursul la Oltchim”.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
De ceva vreme, trăim un veritabil circ național mediatizat, oarecum diferit de cel de astă-vară, probabil din cauza fiorilor reci de septembrie. Toamna a debutat cu atacul urșilor și neputința Ministerului Mediului de a curma foamea animalelor. Stupoare! Minunea minunilor: Rovana Plumb declară că urșii atacă politic din cauza regimului PDL, ne informează „Antena 3”. Se pare că unii dintre oamenii decedați și-au căutat soarta sub ghearele ursului, ne spune premierul Ponta. Alții s-au nimerit prin zonă. Aflăm că suspectul de braconaj trecea drept om gospodar, cu 60 de stupi în ogradă și nimic nu-i prevestea un atare sfârșit, departe de viespi și albine. Putem presupune că ursul a fost atras de mierea gospodarului și atât. Eu sunt speriat de-a binelea. Am numai 50 de stupi lângă pădure, este drept, în Ardeal, unde nu este obiceiul plimbării ursului... după miere.
Aflăm apoi că un cor de 30 de vânători a început – aș, prea târziu! – să chiuie prin pădurile din Dâmbovița, alungând urșii spre munte și avertizând populația să rămână la vatră. Cert este că teroarea ursului din pădure continuă. Un urs a intrat într-o gospodărie din deja vestita comună Moroeni și s-a servit cu un porc de Ignat dintr-un coteț oarecare. Probabil, ursul îi dădea târcoale mai de mult și așteptase ca porcul să se rotunjească înainte de a ataca.
Ursul de Dâmbovița încă își caută prada printre oameni și ogrăzi ceva mai încăpătoare din Râmnicu Vâlcea, de astă dată. Deunăzi, ursul a mutat circul la Ministerul Economiei, adjudecându-și licitația pentru un alt porc de Ignat numai bun de porționat, și anume Oltchim. Circul a căpătat o amploare cu maximă audiență în direct, perfectând prima licitație cu parfum de privatizare a unei companii de stat în agonie.
Trecând peste subiectivismul narativ al președintelui de comisie, un vulpoi bătrân al licitațiilor nu întâmplător numit Vulpescu și protagonist voluntar într-un show mediatic abject, am asistat la o cacealma de privatizare ce sfidează logica economică, de un primitivism ieșit din comun, în care ursul de Dâmbovița, cu datorii la stat neachitate, suspect de spălare de bani și șantaj ordinar prin SRL-ul media propriu, devine privatizatorul total al unui combinat chimic. Să mori de râs, dacă nu de plâns!
Ursul afirmă că banii există și nu poate fi suspectat de înșelăciune, cu atât mai mult cu cât privatizarea a fost nonprivatizare, Oltchimul fiind donat poporului. Lăsând la o parte așa-zisa privatizare electorală a domnului Dan Diaconescu, suficient de obișnuit cu sălile de tribunal, mă surprinde cu câtă asiduitate Guvernul Ponta curtează Federația Rusă într-o licitație deja adjudecată, privind cu superioritate marcantă orice potențial investitor român eligibil. Și au fost cel puțin doi! Nu înțeleg de ce...