Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Gabriela Firea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică se intitulează „Guvernarea USL performează în ciuda dezinformărilor”. Și aș adăuga eu acum, pe loc, auzind un coleg de-al nostru care a avut, de asemenea, o declarație politică, și „în ciuda jignirilor”, care nu cred că trebuie să aibă loc, mai ales sub cupola Parlamentului. Și nu folosirea unui limbaj suburban ne ajută să rezolvăm problemele. Traversăm chiar la începutul acestei sesiuni parlamentare o perioadă politică marcată de subiecte cu un grad ridicat de emoționalitate, fie că vorbim despre Roșia Montană sau de problema câinilor comunitari. Și totuși, după ce aceste subiecte își vor fi consumat potențialul, ne vom întoarce la cifrele din economie.
Chiar dacă aceste cifre reci nu ne încălzesc prea tare, pentru că nici măcar creșterea economică nu ține de foame, ele ar trebui să calmeze măcar fierbințelile economice ale unor purtători de mesaje ai opoziției, care toată vara nu au făcut altceva decât să toace, la unison sau separat, două idei false: USL-ul a majorat 28 de taxe și deci a crescut fiscalitatea, pe de o parte, și USL a crescut șomajul.
Așadar, în condițiile în care INS a confirmat că, pentru 2013, creșterea economică va depăși estimările Guvernului și ale FMI-ului, respectiv va fi mai mare de 2%, nu s-a găsit alt nod în papura guvernării decât un alt indicator: șomajul. Avem 7,5%. Maximum, în Europa, depășește 20 de procente.
Iar în ceea ce privește așa-zisa majorare de taxe, denunțată cu obstinație, unii dintre ei avansând chiar și cifre amețitoare în acest sens, lucrurile sunt cât se poate de simple. Singurele taxe majorate de USL sunt accizele la anumite produse de lux, destinate unui public foarte restrâns, precum și taxele locale, care au fost ajustate în raport cu inflația, conform, atenție, prevederilor unei legi care a fost adoptată în legislatura trecută. În rest, avem scăderea TVA-ului la pâine și la produse de panificație, trecută sub tăcere de către criticii noștri harnici și, mai nou, foarte harnici în a jigni.
Iar acum colegii din opoziție și-au prezentat prioritățile legislative pentru actuala sesiune parlamentară: reducerea cotei unice de impozitare la 12%, reducerea CAS-ului cu 5% și creșterea salariului minim cu 5%. Oare pe ce se bazează când își fixează obiective atât de ambițioase?
Sunt, așadar, vorbe goale. Aceste lucruri le-ar fi putut face timp de trei ani, cât s-au aflat la guvernare, dar, surpriză, pe atunci, cota unică a rămas neclintită, la 16 procente, CAS-ul a crescut cu 2,8%, iar salariul minim pe economie a crescut, de asemenea, în cei trei ani, cu doar 100 de lei, creștere pe care Guvernul USL a asigurat-o din primul an de mandat. Au scăzut, în schimb, salariile bugetarilor, iar ca să nu existe discriminare a crescut TVA-ul cu 5 procente. Prin urmare, și-au demonstrat cu prisosință incapacitatea de a face lucruri bune pentru oameni. Acum stau pe margine și chibițează, jignesc, încercând să speculeze eventualele slăbiciuni ale guvernării USL.