Doina Silistru

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Protestul fără proiect”.

## Stimați colegi,

Au trecut mai bine de două decenii de când românii, ieșiți cu sutele de mii în stradă, au luptat și au murit în numele libertății. Este, probabil, cel mai mare câștig al acelor evenimente sângeroase și al acestor ani, deja mulți ani, în care am tot exersat-o – năvalnic la început, iar apoi parcă mai cu măsură. Democrație fără libertate nu există, dar, spunea Balzac, libertatea fără limite ucide libertatea. Și democrația, aș completa eu.

Stimați colegi,

Acest preambul este necesar în contextul în care îmi pare că, din ce în ce mai des în ultima perioadă, nu mai avem limită atunci când, în numele democrației, alegem să protestăm.

Am mai spus-o: la noi, la români, orice eveniment este prilejul ideal pentru protest. Dacă nu avem motive, le inventăm, pentru că – nu-i așa? – noi trebuie să protestăm. Oare atât de mare să fie doza de nemulțumire a maselor? Atât de intense să fie conflictele interioare care ne macină încât să ieșim în stradă chiar și atunci când nu suntem parte într-un proces?

Se spune că democrația este procesul prin care oamenii sunt liberi să-l aleagă pe cel pe care să dea vina. Acest lucru se întâmplă acum. Protestele acestor zile, în numele unui mediu mai curat, construiesc un vinovat de serviciu. Evident, mă refer la mișcările de protest născute de Proiectul Roșia Montană. Să nu fiu înțeleasă greșit: nu condamn protestul justificat al cetățenilor care sunt mai atenți la riscurile de mediu decât la argumentele de ordin economic. Dacă aș condamna ceva, acest lucru ar fi lipsa unui proiect alternativ care să scoată zona respectivă din sărăcie. Altfel spus, ce punem în loc? Dacă doar protestele din ultimele zile ar fi suficiente, și eu aș fi în stradă.

Din nefericire, stimați colegi, și în acest caz, ca în atâtea altele, ne caracterizează protestul fără proiect. Iar acesta nu este nicidecum o soluție. Dimpotrivă. Mulțumesc.