Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 martie 2009
Declarații politice · adoptat
Dumitru Florian Staicu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politica este intitulată „România are nevoie de reforme în instituțiile publice”.
Mă întreb dacă era nevoie să ajungem în 2009, sub actuala guvernare, pentru a descoperi că în România se falsifică aproape orice. Vedem cu toții că apar false permise de conducere la Pitești, Sfântu Gheorghe sau Cluj-Napoca. În acest moment, pare că aceste documente false sunt prezente în toate județele. Este treaba Parchetului și a instanțelor să ne spună care este mecanismul prin care s-a ajuns la aceste fapte. În ceea ce ne privește pe noi, ar trebui să ne punem întrebări privitoare la efectele acestui fenomen asupra noastră ca cetățeni.
Ce măsuri ar trebui să luăm în viitor?
Din păcate, lucrurile nu stau așa doar în materia permiselor de conducere. Vedem că apar diplome de licență, de studii, masterate și doctorate, care se înscriu în aceeași zonă a falsului, iar aceste diplome stau la baza unor angajări, notări sau certificări în domeniul privat sau în cel de stat.
Care este procentul de angajați ai statului care primesc leafă bani publici pe baza unor diplome false? Știm? Nu știm.
Sper ca anchetele aflate în curs să se desfășoare cu celeritate pentru a putea opri efectele acestor falsuri. Apoi, dacă în cazul diplomelor de licență false vorbim despre acordarea unor merite necuvenite, în cazul permiselor de conducere false vorbim despre vieți omenești puse în pericol.
Știu oare cei cu permise false să conducă un automobil pe drumurile publice? Câte accidente rutiere au ca și cauză șoferi cu asemenea permise?
În aceste condiții, pare justificată lipsa de încredere pe care cetățenii o au în această instituție, mă refer la Poliție. Cum să mai ai încredere că măsura amenzii ce ți-a fost aplicată este una corectă atunci când polițistul care te-a oprit în trafic este cercetat pentru apartenența la un grup infracțional care emitea permise false?
Aceleași întrebări se nasc și în cazul diplomelor de licență. Mai poate avea încredere studentul care învață să-și ia examenele cu trudă într-un sistem de educație care vinde diplome pe bani? Sau cetățeanul care intră în contact cu un funcționar al statului poate avea încredere că acesta nu a fost angajat pe baza unor documente false?
De aici pornește lipsa încrederii românilor în stat, în capacitatea statului de a se desprinde de obiceiurile medieval-balcanice, obiceiuri ale peșcheșului, tributului sau mitei și de a se îndrepta spre un stat performant european și modern.
Tocmai de aceea vin în fața dumneavoastră, doamnelor și domnilor senatori, și vă cer să facem un efort pentru a schimba atât mecanismele, cât și oamenii acolo unde este nevoie. Statul român are nevoie de instituții coerente și eficiente, cu oameni performanți și competenți. Dacă nu le câștigăm încrederea românilor în instituțiile statului, bătălia pentru România modernă este pe jumătate pierdută.