Emilian Valentin Frâncu

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se intitulează „Traian Băsescu visează că sparge tonomate”.

De data asta chiar a făcut-o lată! A plecat la Bruxelles ca Președinte al României și s-a întors de acolo în calitate de cap de familie, transformând conferința de presă de la aeroport într-un fel de „apărare siciliană”.

Nu mă refer aici la teoria jocului de șah, cu care Traian Băsescu nu are nimic în comun, ci la conotațiile oarecum aparte ale cuvintelor italienești _capo, famiglia_ și _siciliano_ . Și mai sunt cuvinte și expresii pe care Domnia Sa le-a presărat cu aceeași ocazie, la fel de puternic conotative în sfera dată: „onoare”, „defunct” și „datoriile nu rămân neplătite”.

Nu am fost atent să observ, dar din această înșiruire ai putea crede că președintelui Băsescu i-a crescut un inel pe deget, la fel ca unui celebru personaj de roman și de film al secolului al XX-lea, un mare șef care stăpânea peste o structură dominată de legea tăcerii, unde el era învestit cu drepturi supreme și unde voința lui devenise, asupra tuturor celorlalți, literă de evanghelie.

Nu cred că președintele României ar trebui (fie cu premeditare, fie doar din nebăgare de seamă) să creeze posibilitatea unei asemenea interpretări. Ar fi cu totul nedrept, în primul rând pentru România și pentru acest popor pe care nimeni nu îl obligă să asculte „muzică” la „tonomate” împotriva voinței sale.

Și bine măcar că președintele nu a zis „tonomaturi”, ca rimă pentru „succesuri”!

După ce pe un ziarist l-a făcut „găozar”, după ce pe o ziaristă a etichetat-o „țigancă împuțită”, după ce pe o altă ziaristă a invitat-o să se întindă pe masă ca să-i demonstreze virtuțile sale de paramedic, iar pe o alta a poftit-o, într-un anume scop, într-un anumit birou, chiar mă întrebam ce cuvinte de jignire și ce tactică de intimidare ar mai putea născoci domnul Traian Băsescu în conflictul său, veșnic nerezolvat, cu libertatea de expresie a celorlalți.

Se pare că, de această dată, imaginația domnului președinte a mers către birturile marinărești, acolo unde, înainte și după legendare încăierări iscate dintr-o sticlă cu rom și una cu whisky de contrabandă, cântă tonomatul. Bagi fisa, alegi melodia și iese muzica.

Știți care este singurul obiect din birturi pe care bătăușii au grijă să nu-l lovească nici cu tăblia mesei, nici cu piciorul scaunului transformat în ghioagă? Ați ghicit: tonomatul!

Vine însă o vreme când marinarii ieșiți la pensie ațipesc pe prispa casei și visează că distrug tonomatele pe care le-au iertat de-a lungul glorioșilor ani ai tinereții lor risipite prin birturile din porturi.

Din câte știu, domnul președinte abia și-a reînnoit brevetul de căpitan de cursă lungă, ceea ce înseamnă că dumnealui

încă nu a ieșit la pensie. Prin urmare, ar fi păcat să îl judecăm după simptomele celor retrași din activitatea marinărească.