Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2014
procedural · respins
Liviu Marian Pop
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică are titlul „Paradigma bugetarului”. Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor senatori,
Astăzi vreau să vă aduc în atenție problema angajaților la stat, adică a bugetarilor, cum îi numește toată lumea.
Știu, vorbim despre un subiect sensibil, care reușește să stârnească discuții aprinse, de cele mai multe ori, atât de contestare a statului, cât și de susținere a acestuia. Mai mult, tema salarizării personalului bugetar este mereu actuală și foarte complexă, iar inițiativa unificării legislației salarizării din sistemul public este una destul de dificilă, întrucât cadrul normativ în materie are aproximativ 1.200.000 de destinatari: salariați bugetari și instituții care aplică dispozițiile respective.
Astfel, în momentul de față, numărul de bugetari este o problemă structurală pentru buget, iar întrebarea care se ridică din această discuție complexă este: „Avem prea mulți sau prea puțini bugetari?”
Pe de o parte, contestatarii cu siguranță ar sări și ar spune că suntem foarte mulți și că avem un aparat bugetar supradimensionat, cu prea mulți angajați, care sug de la „țâța” statului, cu sporuri peste măsură și cu „salarii nesimțite”.
Pe de altă parte, zeci de mii de angajați au rămas fără un loc de muncă, salariile profesorilor și medicilor sunt cu mult sub media europeană, medicii rezidenți nu beneficiază de venituri care să le motiveze activitatea în unitățile salariale din România, de aceea migrează masiv în alte țări, iar nenumărate amenințări de grevă ale polițiștilor, medicilor, profesorilor stau pe cale să izbucnească oricând.
Și, atunci, care este, de fapt, adevărul?
Cifrele indică la ora actuală în România, la o populație de 19 milioane de locuitori, că există 4,3 milioane de salariați – în mediul privat: 3,1 milioane și în instituțiile și companiile statului: 1,2 milioane – și 5,3 milioane de pensionari.
Cei 3,1 milioane din sectorul privat îi includ și pe cei care muncesc la negru, fără carte de muncă. Cei 1,2 milioane de bugetari sunt cei care lucrează în administrația de stat sau locală și cei care lucrează în companiile de stat. Adică poate chiar mama ta, tatăl tău, fiul tău, fiica, rudele, cunoștințele, vecinii, apropiații și toți ceilalți 1.200.000 de oameni care muncesc pentru țara asta. Toți, bugetari.
Mai mult, într-un raport făcut la nivel european de către Organizația Internațională a Muncii, numărul de bugetari plasează România la coada clasamentului la nivel european, raportat la populație, după țări precum Norvegia, Danemarca, Finlanda sau Anglia.
În opinia mea, consider că imaginea bugetarului din România are valențe contradictorii și este încărcată de prejudecăți. De aceea, cred că cea mai bună soluție este să eficientizăm serviciile pe care le oferă un bugetar. În acest sens, pentru redresarea acestei imagini în care unii au prea mult, iar alții au prea puțin, trebuie să ținem cont de câteva elemente pe care să le aplicăm la nivel legislativ: