Doina Silistru

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Uite Schengen, nu e Schengen...”.

Stimați colegi,

Zguduitoarea dramă a sutelor de mii de azilanți, care se petrece sub privirile unei Europe încă uimite și în mod clar nepregătite să gestioneze valul nesfârșit de migranți, ascunde, pentru noi, românii, un miez dureros.

De ani de zile autoritățile române cer, pe mai multe voci, cu argumente variate, aderarea țării noastre la Spațiul Schengen. Zona liberă de circulație este un vis mai vechi al nostru. Am sperat că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, vom putea fi membri Schengen. Nu a fost să fie. „Nu sunteți încă pregătiți”, ne-a spus Europa. „Corupția” și „statul de drept” au fost – și sunt încă, în ochii unor lideri europeni – motivele pentru care nici în 2011 României nu i s-a permis aderarea, deși îndeplineam condițiile tehnice impuse.

Ne amintim dușurile reci pe care ni le-a administrat Germania, care s-a opus aderării noastre la Schengen, în pofida susținerii arătate și de Comisia Europeană, și de Parlamentul European. Ne amintim și poziția ostilă a Olandei, la un moment dat. Și lista poate continua cu încă o serie de state.

Dacă ne uităm pe hartă, toate statele Uniunii Europene, cu excepția Marii Britanii, Irlandei, Ciprului, Bulgariei, României și Croației, fac parte din Schengen. Tot în acest spațiu sunt incluse și state care nu sunt membre UE – iată, Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein.

Acum, odată cu valul de migranți și dramele lor cutremurătoare, Europa, în Schengen sau nu, într-un elan care oricum nu ține cont de spațiul amintit, ne cere să fim solidari. Și suntem, nimic de spus, deocamdată în limita capacităților statului român de a primi un anumit număr de cetățeni străini, mai precis 1.785.

În acest caz, solidaritatea, în accepțiune europeană, presupune ca statul nostru să primească mai mulți azilanți. Probabil o vom face, dar, stimați colegi, să reamintim Uniunii Europene că solidaritate înseamnă nu numai obligații din partea noastră, ci și drepturi. Poate, în acest context, pe fondul unui răspuns pe măsura așteptărilor, statele care s-au opus aderării noastre la Spațiul Schengen, în frunte cu Germania, își vor reconsidera poziția. Nu putem fi în Schengen când ne vor alții, ci trebuie să fim în Schengen pentru că România este stat membru al Uniunii Europene, iar cetățenii ei trebuie să se bucure de aceleași drepturi pe care le au cetățenii Uniunii. Pentru că obligații, se vede și din criza umanitară pe care o traversăm, avem destule.

Mulțumesc.