Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2014
procedural · adoptat tacit
Doina Elena Federovici
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o sugestiv „Ce va face Guvernul Ponta cu și pentru copiii României”. Stimați colegi,
Consecvent Programului de guvernare asumat în fața românilor la alegerile din 2012, Guvernul Ponta și-a respectat angajamentele luate, urmând să-și demonstreze profesionalismul și capabilitatea de bună guvernare și în următorii ani.
Copiii au reprezentat, reprezintă și vor reprezenta o prioritate absolută pentru actuala guvernare, pentru că reprezintă viitorul nostru, al tuturor.
Astfel, Guvernul lucrează la elaborarea unui plan de ajutorare suplimentară a copiilor care provin din familiile sărace, propunându-și ca, pe lângă alocația de stat, aceștia să poată primi în plus o sumă de bani de peste 200 de lei,
care să le asigure o creștere și o alimentație sănătoase. Guvernul intenționează să acorde acest ajutor începând din luna ianuarie a anului viitor.
Totodată, Ministerul Muncii lucrează la posibilitatea revenirii cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului la 85% din venitul mediu salarial al părintelui. În prezent, indemnizația pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete înregistrate în ultimele 12 luni. Cuantumul ei nu poate depăși însă 3.400 de lei, în cazul celor care optează pentru un concediu de un an de creștere a copilului, respectiv 1.200 de lei, în cazul unui concediu de doi ani, fapt care privează multe mame de cea mai frumoasă perioadă din viața copiilor lor.
Nu putem accepta la nesfârșit nedreptățile guvernării Boc-Băsescu, iar reparațiile prezentate mai sus reprezintă o prioritate. Sunt convinsă că Guvernul Ponta știe să-și gestioneze prioritățile, iar generația de mâine este una dintre ele. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.