Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 octombrie 2011
other
Dumitru Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația politică de astăzi este intitulată „Codul muncii nu trebuie să mai cadă pradă socialismelor”.
Întregul mediu de afaceri românesc a salutat, la momentul respectiv, modificarea Codului muncii. Actualul Guvern a avut curajul de a se angaja la o reformă evitată ani de zile de clasa politică. Astfel, în numai câteva luni, angajările cu forme legale au crescut semnificativ, iar firmele au primit o mână de ajutor în plină criză economică. La rândul lor, angajații au primit asigurări suplimentare că drepturile firești sunt respectate. În același timp, s-au eliminat exagerările din trecut, care făceau aproape imposibilă desfacerea unui contract de muncă în cazuri vădite de încălcare a obligațiilor contractuale.
E un lucru care pare însă să nu convină Partidului Social Democrat. Acest partid folosește din plin populismul, promițând reintroducerea unor prevederi din vechiul cod. Și, pentru că este aproape campania electorală, prilejul cel mai bun a intervenit în cazul de la Jucu. Domnul Ponta a pretins în fața muncitorilor de la Nokia că noul Cod al muncii este nedemocratic și neeuropean, un instrument făcut pentru multinaționale, și nu pentru români, prin care firmele, dacă pleacă din România, își lasă angajații fără niciun fel de protecție.
Consider această atitudine ca fiind o demagogie ieftină, constatând că socialiștii nu se dezbară de vechile metehne și continuă demonizarea marilor firme. Ele ar reprezenta răul absolut, pogorât peste angajații români. Domnii de la PSD nu au ajuns încă să înțeleagă că trăim într-o epocă a globalizării, una în care este normală relocarea industrială, grație piețelor libere. Când Nokia a venit din Germania la noi, ne-am bucurat cu toții. Nu mai era rentabilă producția acolo și fabrica s-a mutat în România. Acum, are probleme de vânzări la nivel european și firma este nevoită să plece din nou, în Asia. Noi îi considerăm dușmani, chiar dacă, pentru câțiva ani, au fost sute de angajați care și-au primit salariile de acolo, de la Nokia.
Apoi, ce rol are Codul muncii în acest caz? Cu orice cod în vigoare, Nokia oricum pleca din România. Când a venit, a angajat oameni cărora le-a plătit taxele la stat. A fost stipulat în contractele cu angajații și cu autoritățile locale că se obligă să plătească câte 30 de salarii compensatorii doar pentru că are de unde? Companiile private românești plătesc salarii compensatorii similare?
Se tot vehiculează ideea că li s-au dat finlandezilor facilități. Dar, când vrei să atragi investiții străine, oare nu este normal să oferi facilități? Sau domnii de la PSD ar prefera să nu vină niciun angajator, dacă nu dă 30 de salarii când mută fabrica în altă parte?
Oameni buni, treziți-vă la realitate! Măcar liberalii din USL. Suntem în secolul al XXI-lea. Economia lumii este dinamică, iar capitalurile se mișcă mereu, și este o luptă fantastică pentru atragerea lor. Dacă o să mai vânturați asemenea povești populiste, puteți fi siguri că România nu va mai vedea la față prea mulți investitori, nici dintre cei care stau 50 de ani, nici dintre cei care stau 5 ani. Și o să stăm doar noi pe loc, bucuroși de faptul că muncitorii noștri ar fi, pe hârtie, cei mai protejați muncitori din lume... doar dacă ar avea ce munci. Vă mulțumesc.