Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2014
Declarații politice · adoptat
Doina Silistru
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația politică de astăzi mi-am intitulat-o „Prietenul la nevoie se cunoaște”.
Vă rețin astăzi atenția cu doar câteva sublinieri din mesajul extrem de important pe care, recent, domnul Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova, l-a adresat tuturor românilor. Domnia Sa a spus că atât el, cât și cetățenii Republicii Moldova își leagă speranțele de viitorul președinte al României. Iar acesta este Victor Ponta, un partener politic de încredere, care și-a respectat toate angajamentele asumate față de românii de peste Prut.
Un Prut, stimați colegi, care devine tot mai îngust, nu doar datorită dorinței comune de a reface trupul românismului, ci și datorită lucrurilor bune întâmplate în timpul guvernării PSD. Gazoductul de la Ungheni este, iată, o realitate. Urmează construirea unui nou pod rutier peste Prut și lista rămâne deschisă. Avem proiecte concrete, de a căror realizare premierul Victor Ponta, viitorul președinte al României, încă este responsabil. Va rămâne în sarcina viitorului Guvern să le finalizeze, dând astfel o șansă în plus și unei altfel de uniri.
În acest context, nu putem omite rolul extrem de important pe care îl va juca țara noastră în garantarea parcursului european al Republicii Moldova. Într-o Europă tot mai frământată, vom fi, domnule Leancă, acel prieten adevărat de care vorbeați, acel prieten care la nevoie se cunoaște!
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.