Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2012
Declarații politice
Dumitru Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația politică are titlul „Mulțumim USL pentru întoarcerea la tranziție!”.
Nu știm dacă domnii Ponta, Voiculescu, Antonescu realizează asta, dar tocmai au marcat un prag istoric pentru România. Din păcate, nu e vorba de asigurarea celei mai eficiente și cinstite guvernări din câte a văzut țara vreodată. Era și dificil de atins un astfel de obiectiv, știind moravurile liderilor acestui triumvirat cenușiu. Pragul istoric despre care vorbim nu este, așadar, unul al progresului, ci al întoarcerii la incertitudine, acea stare de tranziție care a fost ani întregi, pe timpul lui Iliescu, coșmarul țării.
Dacă mai era nevoie de o confirmare în acest sens, ea a venit din partea oficialilor europeni și a partenerilor noștri în Uniunea Europeană. De peste tot auzim numai critici și îngrijorări cu privire la funcționarea statului de drept. Acțiunile USL din această vară au demolat pur și simplu credibilitatea pe care România și-a construit-o ani de zile. Putem constata, pur și simplu, un dezastru diplomatic la scară largă, pe care aventurierii aflați astăzi în fruntea Guvernului nu au măcar bunul-simț să și-l asume.
Am ajuns la situația incredibilă în care Occidentul dorește să reînceapă monitorizările pe mai multe domenii. Am devenit una dintre marile probleme ale Uniunii Europene în materie de democrație, iar cei care ar trebui să dea seamă își continuă atitudinea sfidătoare, agresivă, jignitoare și falsă cu privire la partenerii europeni. Efectul acestui adevărat delir al stângii din România – și aici sper că nimeni nu mai crede că PNL are vreo pretenție de afiliere la adevăratul liberalism – este că nu mai prezentăm pentru nimeni o garanție politică, nici pentru cancelariile străine, nici pentru investitorii externi.
Și, fiindcă veni vorba despre investitori, stimați guvernanți, sunteți acum în căutarea cumpărătorilor pentru „Oltchim”, „Tarom” și alți coloși rămași în portofoliul de stat. V-ați gândit în ce condiții veți mai putea negocia cu ei dacă ar veni acum în România, într-o țară în care nicio normă sau lege nu mai este sigură și stă la cheremul unei găști politice? Asta, în condițiile în care efectele crizei economice globale încă nu s-au stins, ba s-ar putea amplifica din nou.
Așadar, vă mulțumim din inimă pentru întoarcerea la coșmarul nostru colectiv – tranziția. Și dacă tot nu veți plăti din propriul vostru buzunar ticăloșia politică la care v-ați pretat, ați da dovadă de o ultimă urmă de decență dacă, la apropiatele alegeri, nu le veți mai vorbi românilor despre responsabilitate și un viitor mai bun.
PAUZĂ
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.