Doina Silistru

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi mi-am intitulat-o „Legea prevenției în sănătate – cade sau nu drobul de sare?!”.

Stimați colegi,

Din start trebuie să recunosc: sunt puțin confuză. PNL inițiază o lege – a prevenției în sănătate –, PSD solicită dezbatere pentru a pune în balanță opiniile, pro și contra, generate de acest act normativ, deja numeroase, și... pauză! Luni, puțin peste 80 de colegi au participat la așa-zisa dezbatere, ceilalți aproape 300, printre care și inițiatorii, absentând. Cum ar veni, consultare publică, dar fără... public!

Ce să înțelegem dintr-un astfel de comportament? Că legea prevenției în sănătate nu are nevoie de sprijinul doamnei Alina Gorghiu, spre exemplu, unul dintre inițiatori? Sau că dezbaterea se face doar la televizor?! Este, de ce să ne ferim de cuvinte, o mostră de neseriozitate și lipsă de angajament care aruncă în ridicol demersul legislativ, oricum neconstituțional, al unui întreg partid.

Criticile aduse de noi acestei inițiative sunt cunoscute. Un argument important – putea fi și singurul, în opinia mea – este dublarea legilor deja existente. În acest context, decât să dăm o lege nouă, de ce nu am crește finanțarea Ministerului Sănătății pentru continuarea programelor de prevenție și, de asemenea, pentru extinderea lor? Există deja structuri, există și specialiști care acționează pe linia prevenției. Tot ce mai lipsea era o „poteră” care să hăituiască bolnavii. Pentru că PNL dorește nu doar impunerea unor restricții, ci și o pedepsire a bolnavilor, băgându-le adânc mâna în buzunar. O astfel de optică nu este doar profund neconstituțională, ci de-a dreptul inumană.

Da, pentru a prelua și argumentul liberal pe care se întemeiază noua filosofie a prevenției în sănătate, suntem, fiecare dintre noi și toți în ansamblu, responsabili pentru sănătatea noastră. Însă viziunea PNL este una încărcată de cinism, o actualizare a „drobului de sare”. Descriem o națiune inconștientă de sine, a cărei angoasă primordială va fi, în scurt timp, spaima de boală, de fapt, spaima de costurile

pe care o boală nedescoperită la timp – se întâmplă și asta, trebuie să recunoaștem – le va genera. Fiecare afecțiune va avea un preț al ei, ca la piață. Stau și mă gândesc deja cu groază cât ar costa un reumatism sau, Doamne ferește, un cancer – pe care, de ce să nu recunosc, l-am avut și eu –, boli nedescoperite în faze incipiente.

Kafka ar avea multă treabă. La fel, Caragiale sau Creangă, cu al lui drob de sare. Ce noroc pe ei că nu au apucat vremuri ca acestea, în care grija omului să nu fie de a-și mări șansele de viață, ci cât l-ar costa această șansă la viață!

Vă mulțumesc.