Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 iunie 2015
Declarații politice · respins
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Când popular înseamnă populist”.
Stimați colegi,
Am trăit s-o vedem și pe asta! Un Traian Băsescu mai echilibrat, chiar cerebral, și un PNL dezlănțuit, care nu mai scapă de obsesia numită Ponta, drept pentru care inițiază o campanie de strângere de semnături pentru demiterea premierului. Asistăm, indiscutabil, la un sindrom posttraumatic sever, dar nu știm anume care traumă l-a declanșat, pentru că PNL este lovit constant, și din exterior, și din interior, și cu genunchiul, și cu piciorul, și cu palma... Nu știu, „o fi zis copilul ceva?”, vorba domnului Băsescu.
Să revin însă la populismul PNL de a iniția o campanie de strângere de semnături pentru demiterea premierului Victor Ponta. Zice doamna Alina Gorghiu, copreședintele PNL, că liberalii vor merge către cetățeni „pentru a le cere sprijinul pentru demiterea unui premier care refuză să facă un gest elementar (...), anume de a-și scrie demisia”.
Cu cine veți merge de mână în fața cetățenilor, stimați colegi liberali? Cu membrii PDL cumva? Aveți grijă, în acest caz, pentru că poporul, de a cărui semnătură aveți atât de mare nevoie în aceste zile, nu are memorie atât de scurtă! Nu a uitat ce a făcut PDL în materie de tăieri de venituri, nu a uitat de austeritatea anunțată de Guvernul Băsescu–Udrea–Boc. Nu a uitat de spitalele închise, de învrăjbirea tuturor categoriilor socioprofesionale.
A îndrăzni tu, PDL, mai vechi sau mai nou, să te întorci la popor este o sfidare. În 2012, liberalii mergeau de mână cu noi, Partidul Social Democrat, de mână cu Victor Ponta, că tot veni vorba, cerând și obținând votul a milioane de români. Nu-i jigniți acum, stimați colegi de la PNL, doar pentru că au în continuare încredere în Programul de guvernare propus de USL.
Faceți ce aveți de făcut, schimbați și Constituția, dacă asta e singura soluție care v-a mai rămas, dar nu mai folosiți situația medicală a premierului pentru a vă masca lipsa de abilitate politică. „Întoarcerea la popor” despre care vorbiți va fi un eșec, în ciuda sondajelor pe care le invocați, dar unul cu atât mai periculos cu cât poate genera o criză politică, și nu de crize avem noi nevoie acum, ci de stabilitate, de soluții, venite chiar și din partea opoziției, dacă sunt constructive. Vă mulțumesc.
## DUPĂ PAUZĂ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.