Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Doina Elena Federovici
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
## Distinși colegi,
În ședința din data de 8 septembrie 2015, membrii Comisiei juridice au procedat la audierea celor trei candidați, au analizat dosarele acestora și prevederile legale în materie și au hotărât să avizeze favorabil numirea Domniilor Lor în funcțiile pentru care au fost propuși în Consiliul Național de Integritate, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, membrii Comisiei juridice prezenți în această ședință, cu unanimitate de voturi, au adoptat avizul favorabil în vederea numirii de către plenul Senatului în Consiliul Național de Integritate a domnilor: Ilie Gavril Bolojan, pentru funcția de membru titular, Remus Alexandru Moldoveanu, în funcția de membru supleant, și Mihai Diaconu, în funcția de membru titular.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.