Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2023
Declarații politice · adoptat tacit
Nicolae Roman
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi*,
Din ciclul „Puterea noastră ca români”, astăzi voi vorbi despre tratate.
Tratatul de aderare la Uniunea Europeană precizează prioritatea legislației Uniunii față de cea națională, iar cel de includere în NATO prevede și obligațiile statului român față de Armata Română, aceea care a fost vârful de lance al activității de admitere în Alianță, iar astăzi este batjocorită.
Prevederile tratatelor indică faptul că în armatele statelor UE membre NATO se acordă militarilor o pensie medie de circa 70% din valoarea ultimei solde brute, astfel: Franța – 75% din solda brută; Germania – 73%; Polonia – 75%; Belgia – 75%; Ungaria – 65%; Olanda – 70%; Marea Britanie – 72,5%; Statele Unite – 75%; Norvegia – 76%; Italia – 80%.* Nu spun valoarea soldelor în aceste state.
Doar în România procentul la pensiile militare este de 60% din valoarea ultimei solde brute, dar și acesta deranjează și este atacat permanent.