Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Mihai Niță
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor invitați,
Doamnelor și domnilor senatori,
Grupul parlamentar al PC este de acord cu raportul de respingere, dar doresc să fac câteva precizări.
Hotărârea comisiei de a da un raport de respingere, într-adevăr, este corectă, cu toate că vine cu o motivație destul de scurtă. Dar spun că este corectă pentru că motivația inițiatorilor este, să zic așa, mai puțin justificată, iar inițiativa nu atinge punctele exact care trebuie atinse, referitor la modificarea unor articole din Legea nr. 211/2011.
Trebuie să apreciem eforturile depuse de inițiatori, dar, în același timp, trebuie ca, împreună, cu toții – mă refer la parlamentari și la Guvern – să gândim că acest lucru, de gestionare a deșeurilor, nu este un lucru neimportant. Peste tot, în toate instituțiile din România, în toate colțurile pădurilor, străzilor, vedem deșeuri și doar comentăm, iar noi, care suntem în măsură să luăm sau să facem o lege în așa fel încât gestionarea deșeurilor să se facă corect, nu o facem.
Eu cred că trebuie cu toții să ne îndreptăm atenția spre acest lucru și, într-un timp foarte scurt, să reușim să facem o lege care să țină cont de tot ceea ce înseamnă deșeu, bineînțeles, ținând cont de Directiva 2008/98/CE. Dar, oricum, va trebui, până la sfârșitul anului, să rezolvăm această problemă, care este destul de importantă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.