Nicolae Roman

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,

Astăzi, din ciclul „Puterea noastră ca români”, voi vorbi despre relația dintre demnitate și suveranitate.

„Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”, spunea Nicolae Iorga.

Demnitatea este atributul personalității sociale sau individuale de a fi la înălțimea unei situații, de a impune respect prin atitudine corectă, respectabilă, rezonabilă, rezervată, distinsă.

Evoluția socială sau individuală se bazează pe cunoaștere, iar învățământul dă mijloacele, metodele și creează deprinderile necesare saltului evolutiv.

Necesitatea certitudinii în evoluție impune ca actul cunoașterii să se bazeze și să se dezvolte pe un fundament puternic, cel al tradițiilor. Dar tradițiile nu pot exista fără istorie, care dă stimă de sine, creează și dezvoltă demnitatea. De aceea, studiul istoriei, astăzi adus în derizoriu, în curricula din primii și ultimii ani de școlarizare este absolut necesar pentru dezvoltarea unor sentimente nobile*, deosebite ale tinerelor generații.

Din lipsa de preocupare și de interes a celor care planifică învățământul românesc, istoria românilor este în pericol de a fi profund viciată.1