Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 aprilie 2016
procedural · respins
Valeriu Todirașcu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Revin în fața dumneavoastră cu o inițiativă similară cu cea pe care Senatul, ieri – cu un conținut similar –, a aprobat-o. Consider că această inițiativă pe care o prezint astăzi poate că este puțin mai riguroasă, dar fondul este același și, practic, el atacă următoarele două subiecte foarte importante.
Accesul la Monitorul Oficial, la legile țării, plecând de la prevederile Constituției, s-ar transpune în Legea Monitorului Oficial în felul următor: legile țării sunt informații de interes public, or, Constituția spune că accesul cetățenilor la informații de interes public nu poate fi îngrădit. În cazul de față, discutăm despre o regie autonomă care este în subordinea Guvernului, iar Guvernul este autoritate publică.
Cu alte cuvinte, transpunerea prevederilor constituționale în Legea Monitorului Oficial ar însemna că accesul la legislația României ar trebui să fie neîngrădit, cel puțin în forma în care nu există cheltuieli suplimentare, care ar supune, astăzi, Monitorul Oficial... în fața acestor cheltuieli.
Și, doi, este, în opinia mea, o atitudine inadmisibilă a Guvernului, care, în expunerea de motive, ne vorbește că accesul, cu alte cuvinte – interpretarea îmi aparține – că revânzarea legilor către cetățenii României este o activitate economică profitabilă și care trebuie neapărat salvată, pentru că dacă s-ar realiza accesul gratuit la legi ar scădea veniturile și Monitorul Oficial ar avea de pierdut. Or, dacă ne uităm în Legea Monitorului Oficial, obiectul, scopul înființării Monitorului Oficial este realizarea... „Editarea Monitorului Oficial constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă...”
Deci nu este vorba despre realizarea de venituri, despre activitate economică profitabilă.
În concluzie, luând în considerație că Senatul, ieri, a aprobat o inițiativă similară, consider că Camera Deputaților, care este Cameră decizională, și să aprobe și Senatul ar trebui să dea un semnal către această inițiativă, pentru că, în caz invers, dacă o inițiativă ar fi acceptată și alta respinsă, eu cred că Camera Deputaților nu ar primi acel semnal ferm din partea Senatului privind atitudinea față de acest subiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.