Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 octombrie 2018
Informare · respins
Cseke Attila Zoltan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
## Domnule ministru,
Încerc să vă spun câteva idei legate de această moțiune din statutul unui grup parlamentar, Grupul UDMR, care n-a avut niciodată ministru la transporturi și încerc să privesc..., dacă poate fi privit puțin mai fără patimă, deși acest subiect trebuie, într-adevăr, privit cu multă atenție.
Moțiunea prezentă, din punctul nostru de vedere, este valabilă și poate fi valabilă pentru foarte mulți miniștri ai transporturilor de după 1989.
Adevărul este că în România nu am avut niciodată ca prioritate, n-am declarat ca prioritate infrastructura. Și a fost o greșeală, măcar ar trebui s-o recunoaștem după 28 de ani.
Sigur că unele afirmații sau multe dintre afirmațiile din această moțiune, legată de problemele pe autostrăzi, legată de problemele de căi ferate, unde, într-adevăr, pe multe tronsoane se circulă mai încet decât acum 50-70 de ani, sunt corecte, sunt valabile, din păcate, și se întâmplă zi de zi.
În același context, v-aș spune că domnul ministru, actualul ministru al transporturilor, domnul Șova, a făcut câteva afirmații – aș spune interpretabile, aș putea să spun nefericite – fie legate de acele multinaționale pentru salarii mici, cu autostrăzi, fie legate de minutele petrecute pe șantiere. Sunt câteva afirmații care trebuiau mai bine explicate, în mod evident.
Moțiunea simplă este un demers legitim, în același timp, al opoziției. Nu trebuie să se supere nimeni pentru o moțiune simplă, este o dezbatere care poate ajuta ca lucrurile să meargă mai bine. Totuși eu v-aș propune să ne axăm puțin pe soluții. Avem în această moțiune prevăzute niște soluții? Din păcate, trebuie să vă spun că nu sunt soluții în această moțiune, poate să vină un alt ministru la transporturi, poate să vină un alt guvern, dar soluții astăzi eu nu am văzut.
V-aș aminti, doamnelor și domnilor senatori, de discuția care a avut loc acum aproape trei ani de zile, atunci când a fost un demers legitim pe care și UDMR l-a susținut, toate partidele parlamentare l-au susținut, legat de un pact pentru finanțarea domeniului apărării de 2% din 1 ianuarie 2017. Am propus atunci Președintelui României și celorlalte partide politice, în mod public, să continuăm acest demers, pentru că este necesar să avem un pact important și pe alte domenii, pe educație, pe sănătate, pe relația dintre majoritate și minoritate, și am mai propus și un pact pentru infrastructură.
Aceasta este propunerea sau, dacă vreți, soluția pe care Grupul parlamentar al UDMR v-o propune, dacă vrem să avem o finanțare necesară, dacă vrem să avem continuitate și predictibilitate, dacă vrem ca, indiferent de guvern și de ministrul transporturilor, să recuperăm din ceea ce avem de recuperat. Altfel, din păcate, vom avea guverne, vom avea miniștri ai transporturilor și, obligatoriu, vom avea noi și noi moțiuni simple împotriva miniștrilor transporturilor, dar s-ar putea ca în continuare să avansăm mai încet decât ne-am dori și am merita s-o facem.